Dec 14

Festivalul de colinde Noi umblăm a colinda

Peste 650 de copii, din şcoli din Oradea şi Bihor, sunt aşteptaţi, marţi, 15 decembrie, la festivalul "Noi umblăm a colinda", desfăşurat la ERA Park.

Festivalul va debuta la ora 14.45, sub cupola centrului comercial, şi va fi precedat, între orele 12 şi 13, de o paradă a costumelor populare oferită de cele 32 de grupuri de colindători participante pe traseul – strada Republicii (zona Crişul) – Teatrul "Regina Maria" - Podul Intelectualilor - Parcul 1 Decembrie - Catedrala Ortodoxă "Învierea Domnului" - Cetatea Oradea.

Evenimentul are două componente: una de concurs, în cadrul căreia elevii au trebuit să aleagă colinde bihorene tradiţionale din zonele de unde provin, mai puţin cunoscute, şi cea de interpretare, unde vor cânta şi cântece de largă circulaţie.  

Astfel, cei care vor trece pe la ERA Park vor putea auzi şi 32 de colinde specifice zonelor din care fac parte elevii. "Acestea vor fi interpretate în dialect. 

La interpretarea colindului tradiţional, alături de elevi vor urca pe scenă şi rapsozi. La final, cele mai bune reprezentaţii vor fi premiate cu diplome şi cadouri, de către un juriu format din partenerii evenimentului.

Pe lângă cele 32 de grupuri din concurs, vor urca pe scenă, cu recitaluri, şi Corul Liceului Ortodox "Diacon Nicolae Firu", Grupul vocal "Florile Bihorului" şi Grupul de colindători ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" Oradea.

Spectacolul este programat să dureze până la ora 20, iar intrarea este liberă pentru toată lumea.

Festivalul "Noi umblăm a colinda" a ajuns la a XI-a ediţie şi este oganizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în în parteneriat cu ERA Park Oradea, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman" Oradea, Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie – Filiala Bihor, Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei.

 

Evanghelia zilei Biblia ortodoxa